Printre fustele mamei: cum relaționezi cu băiatul tău (vol. 1 din noua serie cu GSP)

Psihanalistul francez Alain Braconnier, autorul cărții ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, explică de ce ”băiatul mamei” trebuie încurajat să devină un bărbat matur și independent.

  

Miercuri, 25 ianuarie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei au lansat pe piață ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, primul volum dintr-o nouă serie de 7 titluri de psihologie practică scrise de specialiști de talie internațională. Medicul și profesorul universitar parizian Alain Braconnier le vorbește mamelor despre pericolele cocoloșirii băieților, dar și despre cum pot relaționa adolescenții lor și cu viitoarele nurori.

- O mamă care-și cocoloșește băiatul se spune că-l va transforma într-un bărbat pasiv și efeminat. Cum poate fi evitat acest lucru?

- Iubirea unei mame pentru fiul ei nu poate fi niciodată prea mare. Dar dragostea ei nu trebuie să ajungă să fie nici ”devoratoare”, nici atât de pasională încât să devină posesivă, împiedicând copilul să devină independent. Ea trebuie să permită și altor persoane, în speță tatălui, să-și arate dragostea față de băiețel. Mama trebuie să-i arate întreaga iubire pe care i-o poartă, pentru ca el să fie cât mai fericit cu putință, și nu doar pentru propria ei stare de bine. În acest ultim caz, dragostea maternă devine o închisoare pentru fiul ei.

- De obicei, băiatul preferă activitățile dinamice – să joace fotbal, să se lupte cu alți copii etc. Cum mai poate mama să fie alături de fiul ei?

- Pentru ea, este foarte important să se știe cum să participe alături de băiatul ei la acele jocuri care le fac plăcere ambilor. Altfel, mai ales în cazul jocurilor de întrecere sau a celor sportive mai masculine, băiatul își va căuta alți parteneri de joacă: tatăl, frații, prietenii.

- Vine și anotimpul adolescenței. Cine se ocupă acum de educația sexuală a băiatului?

- Educația sexuală a băieților va fi în principal treaba aceluia dintre părinți căruia îi vine cel mai ușor să vorbească despre sexualitate cu copilul său. Indiferent că e vorba de mamă sau de tată, cel care preia inițiativa va trebui să știe să răspundă cât mai simplu întrebărilor adolescentului, să-i explice unele lucruri care apar în programele de la televizor sau să-i ofere o carte utilă, de la care pot porni viitoare discuții. Mamele pot, de pildă, să le vorbească băieților despre respectul pe care fetele îl așteaptă din partea lor. De asemenea, părinții îi pot vorbi și împreună copilului lor.

- Mai departe, vine vârsta la care ”băiatul mamei” este ”furat” de o altă femeie. Ce atitudine va adopta mama față de viitoarea noră?

- Relația dintre noră și soacră este un subiect delicat. Mama are adesea sentimentul că fiul ei ”i-a scăpat din mână”. Pe de altă parte, unora dintre băieți le vine greu să se despartă de mamă, ceea ce le enervează pe viitoarele lor consoarte. Cel mai important este ca băiatul devenit matur să știe clar care este locul fiecăreia și să le-o spună în mod direct amândurora, chiar dacă, uneori, femeile din viața sa nu vor accepta prea ușor aceste lucruri. Multe dintre certurile care apar în proaspetele cupluri vin tocmai din faptul că băieții deveniți bărbați nu au știut să-și delimiteze mai clar locul lor în cadrul acestor relații.

CV

Alain Braconnier, psihanalist și psihiatru francez, este specializat în psihologia copiilor și adolescenților și este preocupat de ”resursele interioare necesare pentru a-i înțelege mai bine pe ceilalți”, după cum afirmă pe blogul său personal. A mai fost tradus în română cu volumul ”Cum să fii un tată bun pentru fiica ta” (Ed. Trei, 2008).

Interviu apărut inițial pe blogul Gazetei Sporturilor drhappy.ro

Adolescenţă şi creativitate

    Considerată vârsta la care creativitatea şi personalitatea se confundă, adolescenţa este o etapă importantă în conturarea eului adult şi în re-definirea identităţii. Rezolvarea crizei adolescenţei presupune integrarea faţetelor multiple ale eului  şi stabilirea unei imagini de sine unitare, a unei concepţii de sine complexe care să echilibreze raporturile eu-ceilalţi şi să-i permită tânărului o anumită poziţionare socială, asumarea status- rolurilor adulte.

    Particularităţile dezvoltării creativităţii în preadolescenţă şi adolescenţă sunt în strânsă legătură cu transformările specifice acestei vârste. În paralel cu etapele pubertăţii şi adolescenţei.

         Lington a încercat să surprindă şi specificul dezvoltării creativităţii:

Între 12-14 ani se pot observa tot mai usor semnele comportamentale ale prezenţei pubertăţii, problemele de definire a rolului sexual, alături de sentimentele de nesiguranţă, incertitudine, etc. Creativitatea asigură acum dezvoltarea unor mecanisme de reducere a discomfortului psihic şi chiar a anxietăţii generate de intensa dezvoltare fizică şi de încercarea de integrare într-un grup, de inserţie socială. 

Între 14-16 ani este o perioadă de maxime transformări în evoluţia adolescentului. Acum are loc definirea structurilor abstracte ale gândirii care înglobează experienţa anterioară. De asemenea, creşte capacitate de receptare a realităţii, se resemnifică lumea obiectuală şi relaţională. Erikson sublinia faptul că specific acestei vârste este conflictul legat de propria identitate şi confuzia de rol, acest fapt datorându-se modificărilor fiziologice, hormonale, dar şi imperativelor adaptării sociale. 

      Putem diferentia  două subetape ale adolescenţei. Subetapa dintre 14-16 ani se caracterizată prin declinul jocului de grup, nevoia de a se afirma, dar şi de a fi acceptat de ceilalţi, tendinţa de negare, chiar de autonegare, insatisfacţii faţă de propria persoană, interese şi aptitudini instabile, dar care se dezvoltă într-un ritm rapid. Egocentrismul gândirii, specific vârstei  se manifestă prin susţinerea discursului mintal, prin certitudinea prezenţei unor capacităţi speciale de înţelegere a celorlalţi. Presupunând că această înţelegere e validă, adolescentul se situează pe o poziţe de superioritate.Capacitatea de „anticipare reală şi corectă” îl situează în centrul universului. Sunt astfel parţial rupţi de realitate, comunicând cu un auditoriu imaginar, la care raportează scenarii ale viitoarelor evenimente. Se construiesc acum o serie de fabule personale. Aceste scenarii generate de egocentrismul gândirii le permit să aleagă între  variante de acţiune, fără însă a acţiona în plan real. Capacitatea de a crea pare a avea în acest moment un rol compensator pentru discomfortul generat de intergrarea socială.

    A doua subetapă - 16-18 ani – se caracterizează printr-un grad mai mare de stabilitate emoţional- afectivă şi printr-o lărgire a sferei de interese. Hammer apreciază adolescenţa ca fiind o perioadă de căutare a identităţii şi ca urmare, studiul acestei perioade oferă maximum de avantaje raportat la studiul creativităţii. “În adolescenţă există impresia generală că, creativitatea şi personalitatea sunt asociate. Adolescenţii creativi, indiferent de domeniul de creativitate, prezintă un nivel scăzut de implicare în relaţiile sociale, nevoie de independenţă şi autonomie, toleranţă pentru suferinţă, trăiri emoţionale intense şi cu un spectru larg, capacitate de auto-observare şi de conştientizare a conflictelor.”

     Evoluţia creativităţii de la potenţial  la manifest sau performanţă artistică este într-o continuă dependenţă de procesul de socializare. În perioadele în care integrarea socială este mai evidentă, se poate observa o descreştere a manifestărilor creative, urmând apoi, evoluţii globale spre creativ sau non creativ, în funcţie de patternul cultural.

       Dar cum putem înţelege şi ce anume defineşte performanţa artistică? Ce înseamnă performanţă creativă, originală?

    Performanţa artistică implică o triplă relaţionare: creator-creaţie-ceilalţi. Caracterul de originalitate al unui produs, fie el desen, simfonie sau comportament presupune acordarea de către comunitate a valorii de nou şi a celei de adecvare la trebuinţele sociale ale acesteia.

    Evaluarea performanţelor creative individuale se face prin prisma criteriilor de noutate şi de adecvare stabilite la nivelul societăţii. Recunoaşterea mai rapidă sau mai lentă a valorii/adecvării unui produs original este dependentă de capacitatea de înţelegere şi de gradul de flexibilitate socială.

      În activitatea creativă adolescentul îşi exprimă propriul eu, îşi asigură independenţa şi vine în contact cu propriile trăiri. Prin creaţie, adolescentul îşi consolidează identitatea incertă oferindu-se pe el însuşi sau opera creată spre admiraţia celorlalţi. E ca şi cum, lipsite de recunoaşterea şi validările originare, anumite aspecte din structura profundă a personalităţii se cer a fi luate în seamă şi integrate identităţii în formare. Ceea ce nu-i e permis sau nu poate să exprime în realitatea concretă, se manifestă sub forma simbolului artistic. Creaţia artistică îi permite adolescentului să dea formă, să simbolizeze aspecte ale Eului negate sau respinse de ceilalţi (sau chiar de el înşuşi, la nivel conştient). Simbolul artistic devine o formă de unificare, de întregire/ regăsire a identităţii de sine.

Tu cum te regăseşti?

Sursa:
http://psyartcenter.wordpress.com/2010/04/27/adolescenta-si-creativitate/

Testul Desertului

        Un test incredibil de psihologie relationala si de masurare a iubirii, care te invita la o fascinanta calatorie imaginara in desert si care iti poate spune multe despre tine, despre iubirile tale, despre modul in care le traiesti, despre viziunea ta asupra relatiilor si povestilor de viata.

        Este un test de psihologie relationala care iti solicita imaginatia si a carui rezolvare nu iti ia mai mult de 10 minute. Iti va oferi in schimb niste rezultate incredibil de adevarate, ce te vor uimi intr-o mare masura. Ceea ce trebuie sa faci este doar sa raspunzi unor 6 intrebari, extrem de simple de altfel. Raspunde repede, fiind insa constienta de raspunsurile pe care le dai si de alegerile pe care le faci. Nu te gandi prea mult la raspunsuri si ramai fidela primelor raspunsuri care iti vin in minte. Numai si numai dupa ce ai raspuns celor 6 intrebari, citeste si rezultatele. Raspunde intai de toate celor şase intrebari si abia mai apoi citeste rezultatele.

 

Testul Desertului

LE PORTI CU TINE…

Intrebarea 1: Imagineaza-ti ca te afli intr-o calatorie in desert si ca scopul tau este acela de a ajunge in oaza. Iti faci curaj si iti incepi calatoria. Traversezi desertul in speranta ca ajungi la oaza de care ti s-a povestit. Este un drum lung si anevoios, iar desertul nu este intotdeauna prietenos. Ai insa voie sa iei cu tine anumite obiecte personale si provizii pentru calatoria ta. Cate perechi de incaltaminte iei cu tine?

 

DRUMUL…  

Intrebarea 2: Dupa zile intregi de mers prin nisip si pustiu, in fata ta se intrevede oaza mult dorita. Ai doua variante, doua variante de drum, pentru a ajunge la aceasta oaza. Primul drum este un drum scurt, prin nisip, monoton, cu acelasi peisaj dezolant de pana acum, care te va duce insa direct catre oaza. Cel de-al doilea drum catre oaza nu este unul drept, ci curbat, muult mai lung decat celalalt. De-a lungul lui insa se pot zari palmieri si dune spectaculoase. Ce drum alegi pentru a ajunge la oaza? Drumul scurt, direct si banal sau drumul lung, curbat si spectaculos?

 

OAMENII…

Intrebarea 3:

Imagineaza-te ca ai ajuns la tinta calatoriei tale: oaza. In mijlocul oazei, se intinde o apa limpede si curata. Iti este sete si ai dori sa bei apa. Cati oameni vezi indreptandu-te catre apa?

a. O suta – cateva sute de oameni.
b. Cateva zeci de oameni.
c. Unul – 2, 3 oameni.
d. Niciun om.

ASA NI SE DESCHID PORTILE…

Intrebarea 4: In mijlocul oazei gasesti un castel, cu turnulete si ferestre, balcoane si un tunel subteran. Te hotarasti sa intri in castel. Cum faci acest lucru?
a. Pe fereastra
b. Pe usa
c. Pe balcon
d. Prin tunelul subteran

EL ESTE…

Intrebarea 5: In momentul in care intri in castel, constati ca este animat si populat atat de persoane de sex feminin, cat si de persoane de sex masculin. Femei si barbati imbracati colorat si plin de viata ii strabat colidoarele. La un moment dat insa, pe langa tine trece un barbat a carui figura iti pare cunoscuta. Il privesti prelung si ti se pare ca seaman cu cineva anume. Cine este acea persoana din viata ta cu care seamana?

 

APA DIN ADANCURI…

Intrebarea 6: Colindand castelul ajungi intr-o camera care te surprinde. In aceasta camera, se afla o masa prelunga, iar pe masa un potir ornat cu pietre pretioase, in care se afla apa. Cat de multa apa vezi in potir?

REZULTATELE TESTULUI DESERTULUI

Rezultat Intrebarea 1:

Numarul perechilor de incaltaminte pe care decizi sa le iei cu tine reprezinta numarul iubirilor pe care le vei trai in aceasta viata inainte de a intalni persoana alaturi de care iti vei petrece restul vietii.

Rezultat Intrebarea 2:

Drumul pentru a ajunge la oaza reprezinta modul in care debuteaza procesul de indragostire in ceea ce te priveste. Daca alegi drumul scurt inseamna ca incepi sa iubesti usor, repede, pasional, fara sa stai prea mult pe ganduri. Te lasi purtata pe aripile indragostirii si te dezvalui cu totul, de la inceput. In cazul in care alegi drumul lung inseamna ca nu te indragostesti deloc usor, ci incet, lent, lasandu-ti timp pentru a-l descoperi pe cel de langa tine. Te dezvalui cu greu celuilalt si nu permiti oricui accesul catre inima ta.

Rezultat Intrebarea 3:

Apa din oaza este puntea ta de legatura cu cei din jur, modalitatea ta de a relationa cu ceilalti.

Numarul oamenilor pe care ii vezi indreptandu-se catre apa ca si tine este numarul oamenilor pe care ii doresti in preajma ta si cu care impartasesti teluri/ obiective/ dorinte comune.

Daca vezi o suta – cateva sute de oameni – esti o persoana extravertita, extrem de sociabila. Esti sufletul adunarilor, un ‘fluture social’. Compania a cat mai multor oameni te umple de energie.

Daca nu vezi niciun om in oaza – esti o persoana introvertita care se simte bine in compania propriei persoane. Ai o natura singuratica, te simti confortabil in cercurile cat mai restranse si nu iti plac multimile si aglomeratia.

Daca vezi cateva zeci de oameni – esti o persoana sociabila, prietenoasa si comunicativa si de obicei te simti confortabil in prezenta oamenilor.

Daca vezi unul – 2, 3 oameni in oaza – esti o persoana care nu intampina problema in a socializa si a relationa cu ceilalti. Poti fi extrem de fermecator cu ceilalti, insa de multe ori esti multumit sa te afli singur. Iti incarca bateriile energetice atunci cand te afli in propria companie.

Rezultat Intrebarea 4:

Calea pe care o alegi pentru a patrunde in castel reprezinta tipul de relatie pe care urmaresti sa o ai in viata ta. Daca alegi fereastra, iti doresti o relatie pasionala, plina de neprevazut si surprize, lipsita in schimb de monotonie si rutina. Daca alegi usa, iti doresti in viata ta o relatie obisnuita, neteda, fara certuri sau teama unor potentiale despartiri, o relatie care sa iti ofere siguranta. Daca alegi balconul, iti doresti o relatie linistita, plina de romantism si afectiune. Daca alegi tunelul subteran, esti atrasa in viata de relatiile extravagante, neobisnuite, poate chiar periculoase, insa care iti pot oferi o experienta de viata deosebita, care te fac sa te simti vie.

Rezultat Intrebarea 5:

Acel barbat reprezinta persoana care te va marca pentru intreaga viata si pe care nu o vei uita niciodata.

Rezultat Intrebarea 6:

Mult, putin, trei sferturi, un sfert, jumatate… cantitatea de apa din potir reprezinta ceea ce oferi tu intr-o relatie, cantitatea de iubire pe care o investesti, procentul din ‘tine’ pe care il pui in acea relatie.

Arta de a fi fericit

“Eşti în mijlocul unui război. O bătălie între limitele mulţimii care îţi cere să renunţi la visele tale, pe de o parte, şi puterea adevărată a viziunii tale de a crea şi de a realiza lucruri extraordinare, pe de altă parte. Este o bătălie între cei care îţi vor spune ce nu poţi să faci şi acea parte din tine care ştie şi a ştiut dintotdeauna că eşti şi că poţi mai mult decât ce se vede în mediul tău înconjurător, mai mult decât obiectele şi lucrurile neînsufleţite care ne posedă. Adu-ţi aminte în fiecare zi că un vis, sprijinit de voinţa neobosită de a-l realiza, este într-adevăr o  realitate ce poate sosi din clipa în clipă.”
(Anthony Robbins)

Ce este fericirea?
Lacrima fericirii,zambetul larg,prietenia,familia,micile pasiuni-VIAŢA.

Se spune că fericirea este o aspiraţie comună tuturor oamenilor. Pe cât este de comun conceptul, pe atât este de complex iar elementele care îl compun pot să fie chiar contradictorii. Pe de-o parte, fericirea este arta de a fi, arta de a te bucura, arta de a voi, arta de a avea. Este o stare durabilă de satisfacţie care ţine mai mult sau mai puţin de o disciplină personală. Pe de altă parte, fericirea este strâns legată de şansă, de noroc. Însuşi termenul fericire (bonheur), din punct de vedere etimologic, înseamnă „ora cea bună” adică o împrejurare bună, o chestiune ce ţine de şansă. Din acest punct de vedere fericirea poate să însemne pur şi simplu a te bucura de „un moment bun, favorabil”, însă bon, din cuvântul francez bonheur, sugerează şi ideea de bine, concept care are o istorie aparte în gândirea filosofică. Putem observa că avem de-a face cu un concept nedeterminat, cu o noţiune, în sensul lui Kant, despre care nu se poate spune aproape nimic definitiv şi precis. După Kant, fericirea rezultă din satisfacerea tuturor dorinţelor noastre şi tocmai din această cauză conceptul este nedeterminat, altfel spus, cu toţii vrem să fim fericiţi dar nimeni nu ştie exact cum!

Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce-ti place,ci sa-ti placa ceea ce faci,iar pina la urma fericirea nu este o destinatie ci un mod de a trai. Acum esti fericit-miine esti gol,insa sa nu gresim gandindu-ne ca fericirea nu mai exista sau nu va mai aparea.

Reteta fericirii este la fiecare din noi .

E adevarat tot ce ne amintim?

Cu totii vrem sa stim daca amintirile noastre din copilarie sunt fiabile. Ele reprezinta marturia primilor ani si ne ajuta sa-i intelegem pe adultii care am devenit. Psihanaliza se hraneste din ele dar, in sens mai larg si identitatea noastra.

     “Eram asezat intr-un carucior de bebelusi, plimbat de o bona pe Champs-Elysées, aproape de Grand Palais, cand un individ a vrut sa ma rapeasca. Cureaua din piele, stransa la nivelul soldurilor mele, m-a imobilizat, in timp ce bona incerca, curajos, sa ii tina piept acelui om. A fost ranita si imi amintesc si acum fruntea ei sangeranda. Imediat a intervenit o patrula de politie, iar individul, cand i-a vazut venind, a luat-o la fuga. Revad si acum intreaga scena si o localizez aproape de statia de metrou.“

      In ciuda realismului si a preciziei extreme, aceasta amintire personala povestita de Jean Piaget, celebrul psiholog elvetian specializat in dezvoltarea copilului, este pur fictiva. A crezut ca a fost victima unei tentative de rapire pana tarziu, in adolescenta. Apoi, intr-o scrisoare, fosta bona a marturisit ca a inventat povestea pentru a atrage atentia asupra ei. Dar, pentru ca isi auzise parintii vorbind despre asta, isi formase o amintire.

     Si, explica el, „multe amintiri adevarate sunt, fara indoiala, de aceeasi factura“: construite si mentinute vii, intrucat au fost evocate cu regularitate in familie. Se stie astazi ca, la un copil de doi ani, creierul nu este suficient de dezvoltat pentru a concepe amintiri atat de elaborate. Dar, la fel ca in timpul in care Piaget scria aceste randuri (1945) , nimic nu ne permite cu certitudine sa distingem falsul de adevar! Ambele situatii sunt insotite de emotii intense si de o de profunzime a detaliilor.

      Acumulam deja informatii inca din pantecul matern, dar nu am sti sa vorbim despre amintiri in sens propriu inainte de dobandirea limbajului. Totusi, anumite persoane afirma ca pastreaza amintiri din primele sase luni de viata, ba chiar de la nastere. Sunt ele victime ale amintirilor false? Nu neaparat. Unii specialisti spun ca este posibil sa ne amintim prima impresie a unei prezente binevoitoare langa noi, un zambet matern.

     Acestea fiind spuse, amintirile, inexacte sau nu, chiar complet reale, spun, intr-o anumita maniera, adevarul. Este diferenta dintre realitatea concreta si acel teatru al umbrelor pe care Freud l-a numit „realitate psihica“. In plus, asa cum precizeaza neuropsihiatrul si etologul Boris Cyrulnik, in fata unor amintiri teribile, a le infrumuseta reprezinta adesea un factor de elasticitate, de vindecare, o chestiune de supravietuire. „Cei care nu adopta acest punct de vedere, raman prizonieri ai povestii, temerilor si fricilor lor. Amintirile false ne permit sa ne remaniem imaginile interioare si sa regasim speranta.“

      Fiecare dintre noi constata ca amintirile cele mai frapante sunt, fara voie, inflorite. Caci bucuria nu lasa urme, pe cand scenele tulburatoare, destabilizante, ne marcheaza cel mai mult. In plus, copilaria se intinde pe ani intregi si, la sfarsit, nu pastram decat o cantitate foarte limitata de amintiri. Si le „selectionam“ pe cele de care avem nevoie pentru a ne construi sau pe cele care ar putea justifica dificultatile noastre de adulti – de ce nu iubesc, de ce nu am incredere in mine, de ce viata mea afectiva este un fiasco etc.?

Sursa:
http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/e-adevarat-tot-ce-ne-amintim-2137263

Camere creative pentru copii

       Dupa legea tao, copilul poarta natural in sine creativitatea si bucuria, surse ale unei mari energii. Chinezii sunt atenti, pentru ca aceste calitati trebuie dezvoltate si stimulate in toata casa pentru a avea o familie fericita.

       Pentru a le stimula, este dezirabil ca spatiul copilului sa fie intr-o dezordine lejera, dar nu intr-un haos. 

    Jocurile care stimuleaza imaginatia copilului trebuie sa ii stea la indemana – asadar, undeva jos. Asezarea lor la inaltime induce ideea de efort si franeaza spontaneitatea. 

Socializarea copilului în familie

       Socializarea constituie procesul de continua transformare a individului „din fiinta biologica într-un subiect al unei culturi specifice” (Bernstein). Desi aptitudinea de socializare este o caracteristica esentiala a naturii umane, la nastere, facultatile intelectuale, afective, de relationare, actionale exista numai în stadiu de virtualitate; pentru a se dezvolta, ele necesita un context social capabil sa ofere copilului situatii multiple de comunicare sociala si afectiva.
Prin socializare se transmit si se structureaza:
– modalitatile de comunicare: sisteme de coduri lingvistice, simbolice, expresive (non-verbale);
– modele sociale de comportament pe baza unor norme functionale considerate ca valori într-o anumita cultura;
– seturi instrumentale (modalitati de cunoastere, de învatare etc.);
– posibilitati de relationare interpersonale ca si forme de comportament caracteristice vietii de grup;
– modelarea motivational-afectiva a individului.

   Mecanismele socializarii: adoptarea succesiva de status-uri si roluri sociale (prescolar, scolar, adolescent etc.), învatarea sociala, învatarea institutionalizata, jocul, imitatia, identificarea etc.

      Socializarea nu este un proces mărginit şi temporar, pentru că orice individ participă vrând-nevrând la viaţa socială şi trebuie să se adapteze permanent schimbărilor care apar în societate, fiind tot timpul supus unor cerinţe şi provocări sociale.

      Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu putem să-l ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de ceilalţi copii, ca parte integrantă a comunităţii.

Pentru a socializa o persoană cu dizabilităţi est important:
• Să beneficieze de intervenţie individuală;
• Să participe la activităţile de grup.

   Educaţia trebuie făcută posibilă pentru orice copil, pentru orice persoană cu dizabilităţi, atât în familie cât şi în grădiniţă, în şcoală, în grupuri sociale, în comunitatea locală.

    Teoretic, fiecare copil tebuie să aibă şanse egale la educaţie. Practic, rămâne în afara şcolilor, a grădiniţelor un număr semnificativ de copii. Aceştia, cu timpul, vor fi marginalizaţi de către societate, nemaiputând fi nicicând socializaţi 

Sursa:
http://facultate.regielive.ro/referate/sociologie/socializarea-copilului-in-familie-12184.html