Adolescenţă şi creativitate

    Considerată vârsta la care creativitatea şi personalitatea se confundă, adolescenţa este o etapă importantă în conturarea eului adult şi în re-definirea identităţii. Rezolvarea crizei adolescenţei presupune integrarea faţetelor multiple ale eului  şi stabilirea unei imagini de sine unitare, a unei concepţii de sine complexe care să echilibreze raporturile eu-ceilalţi şi să-i permită tânărului o anumită poziţionare socială, asumarea status- rolurilor adulte.

    Particularităţile dezvoltării creativităţii în preadolescenţă şi adolescenţă sunt în strânsă legătură cu transformările specifice acestei vârste. În paralel cu etapele pubertăţii şi adolescenţei.

         Lington a încercat să surprindă şi specificul dezvoltării creativităţii:

Între 12-14 ani se pot observa tot mai usor semnele comportamentale ale prezenţei pubertăţii, problemele de definire a rolului sexual, alături de sentimentele de nesiguranţă, incertitudine, etc. Creativitatea asigură acum dezvoltarea unor mecanisme de reducere a discomfortului psihic şi chiar a anxietăţii generate de intensa dezvoltare fizică şi de încercarea de integrare într-un grup, de inserţie socială. 

Între 14-16 ani este o perioadă de maxime transformări în evoluţia adolescentului. Acum are loc definirea structurilor abstracte ale gândirii care înglobează experienţa anterioară. De asemenea, creşte capacitate de receptare a realităţii, se resemnifică lumea obiectuală şi relaţională. Erikson sublinia faptul că specific acestei vârste este conflictul legat de propria identitate şi confuzia de rol, acest fapt datorându-se modificărilor fiziologice, hormonale, dar şi imperativelor adaptării sociale. 

      Putem diferentia  două subetape ale adolescenţei. Subetapa dintre 14-16 ani se caracterizată prin declinul jocului de grup, nevoia de a se afirma, dar şi de a fi acceptat de ceilalţi, tendinţa de negare, chiar de autonegare, insatisfacţii faţă de propria persoană, interese şi aptitudini instabile, dar care se dezvoltă într-un ritm rapid. Egocentrismul gândirii, specific vârstei  se manifestă prin susţinerea discursului mintal, prin certitudinea prezenţei unor capacităţi speciale de înţelegere a celorlalţi. Presupunând că această înţelegere e validă, adolescentul se situează pe o poziţe de superioritate.Capacitatea de „anticipare reală şi corectă” îl situează în centrul universului. Sunt astfel parţial rupţi de realitate, comunicând cu un auditoriu imaginar, la care raportează scenarii ale viitoarelor evenimente. Se construiesc acum o serie de fabule personale. Aceste scenarii generate de egocentrismul gândirii le permit să aleagă între  variante de acţiune, fără însă a acţiona în plan real. Capacitatea de a crea pare a avea în acest moment un rol compensator pentru discomfortul generat de intergrarea socială.

    A doua subetapă - 16-18 ani – se caracterizează printr-un grad mai mare de stabilitate emoţional- afectivă şi printr-o lărgire a sferei de interese. Hammer apreciază adolescenţa ca fiind o perioadă de căutare a identităţii şi ca urmare, studiul acestei perioade oferă maximum de avantaje raportat la studiul creativităţii. “În adolescenţă există impresia generală că, creativitatea şi personalitatea sunt asociate. Adolescenţii creativi, indiferent de domeniul de creativitate, prezintă un nivel scăzut de implicare în relaţiile sociale, nevoie de independenţă şi autonomie, toleranţă pentru suferinţă, trăiri emoţionale intense şi cu un spectru larg, capacitate de auto-observare şi de conştientizare a conflictelor.”

     Evoluţia creativităţii de la potenţial  la manifest sau performanţă artistică este într-o continuă dependenţă de procesul de socializare. În perioadele în care integrarea socială este mai evidentă, se poate observa o descreştere a manifestărilor creative, urmând apoi, evoluţii globale spre creativ sau non creativ, în funcţie de patternul cultural.

       Dar cum putem înţelege şi ce anume defineşte performanţa artistică? Ce înseamnă performanţă creativă, originală?

    Performanţa artistică implică o triplă relaţionare: creator-creaţie-ceilalţi. Caracterul de originalitate al unui produs, fie el desen, simfonie sau comportament presupune acordarea de către comunitate a valorii de nou şi a celei de adecvare la trebuinţele sociale ale acesteia.

    Evaluarea performanţelor creative individuale se face prin prisma criteriilor de noutate şi de adecvare stabilite la nivelul societăţii. Recunoaşterea mai rapidă sau mai lentă a valorii/adecvării unui produs original este dependentă de capacitatea de înţelegere şi de gradul de flexibilitate socială.

      În activitatea creativă adolescentul îşi exprimă propriul eu, îşi asigură independenţa şi vine în contact cu propriile trăiri. Prin creaţie, adolescentul îşi consolidează identitatea incertă oferindu-se pe el însuşi sau opera creată spre admiraţia celorlalţi. E ca şi cum, lipsite de recunoaşterea şi validările originare, anumite aspecte din structura profundă a personalităţii se cer a fi luate în seamă şi integrate identităţii în formare. Ceea ce nu-i e permis sau nu poate să exprime în realitatea concretă, se manifestă sub forma simbolului artistic. Creaţia artistică îi permite adolescentului să dea formă, să simbolizeze aspecte ale Eului negate sau respinse de ceilalţi (sau chiar de el înşuşi, la nivel conştient). Simbolul artistic devine o formă de unificare, de întregire/ regăsire a identităţii de sine.

Tu cum te regăseşti?

Sursa:
http://psyartcenter.wordpress.com/2010/04/27/adolescenta-si-creativitate/